Iubesc duminicile liniștite, de aproape vară.Când nu e nici prea cald să stai la soare, dar nici umbra nu o cauți insistent ca în arșița verii.Când nu e nici țipenie de om afară, parcă nici copiii nu mai au glas să țipe din știe-ce-motiv .Îmi amintește de vacanțele la bunici când, în mijlocul verii, la prânz toată lumea își lua porția de tăcere.Era o moleșeală apăsătoare, un chin să scoți pe gură 3 cuvinte.
Se aude doar ciripit de păsări și timid o muzică de un gen incert pentru mine, însă nu mă deranjează prea tare.
E ca o încremenire.E o oază de inspirație, un prilej de a visa la vacanță, de a face planuri, de a citi, de a admira florile de pe terasă și de a-ți săruta bărbatul de lângă tine, dacă îl ai.Dacă nu, asculți melodia aceasta: