Știi că umblă vorba aia că îți dorești mai mereu ceva ce nu ai, iar când îl obții nu-ți mai place, nu-l mai vrei?
Când ai părul întins îl vrei creț, când îl ai creț, îl vrei intins; când ești brunetă vrei să fii blondă și invers, și când ai copil mic vrei să fie mai repede mare, când e mare off, vrei să fie iar mic.
De foarte puține ori am simțit că nu îmi aparțin, excluzând perioada adolescenței, când nimic nu-mi plăcea, între timp am învățat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și pentru ceea ce sunt.
Dacă la partea cu calități, defecte, plusuri, minusuri sunt convinsă că aproape toată lumea a experimentat cel puțin o dată în viață nemulțumirea față de ceea ce i s-a dat de sus (mare lucru să te placi 100%, e minunat și sănătos), la capitolul copii, eu mă declar îngrozită de ceea ce unii părinți ar dori să le insufle copiilor termenul de autonomie.De la a-i pune pantalonii, a-i sufla mucii, a-l urca pe topogan în condițiile în care, slavă cerului, poate, nu înțeleg de ce dorești să faci asta în locul lui.Că până la urmă îi faci un rău dacă stai să te gândești.Pe moment câștigi 3 minute în plus, 3 minute pe care la vei pierde cu altă ocazie.
De asta am zis că atunci când ai copilul mic îți dorești să se facă mare mai repede, să se încalțe și să mănânce singur, să își pună mâncare singur în farfurie și să meargă singur la baie.Va face și toate astea dar doar atunci când nu-i vei mai spune: ”tu ești mic și nu poți să ajungi la bec să-l aprinzi.” Adică ”tu ești prost, stai jos, ai 4.”Dă-i un scaun să se urce pe el, ajută-l să fie mare, nu face lucruri în locul lui.Lasă-l să gândească.
Va fi mare, desigur că va fi mare, dar a fi mare nu înseamnă doar o vârstă în buletin, înseamnă să nu-ți mai arate mami cum să te joci, nu-ți va mai ridica chiloții din vine și nu te va mai duce cu bombonica, când tu deja te gândești la lucruri serioase și știi să construiești fraze întregi.
Dacă vrei să fie mare, lasă-l să fie mare.Dă-i ocazia să fie mare.
Lasă-l să fie !!!!
Etichete: copii, Copii și părinți, mare, mic, parenting