luni, 24 aprilie 2017

Cum am descoperit licoarea lui Bacchus

wikipedia.ro
Cum am descoperit vinul? E cam profundă întrebarea, mai ales că eu nu sunt o fană a băuturilor alcoolice.Dar din când în când mai servesc bere blondă și vin roșu.Dacă de bere îmi amintesc veșnic cumpărată din magazin, despre vin mai am altfel de amintiri.Aproape am văzut toate procedeele de fabricare a vinului încă din bob de strugure, ba nu, încă din lăstaul de vie.
Am crescut cu acestă îndeletnicire a părinților, a bunicilor de a îngriji via.Vârsta mea nu aș fi în stare s-o menționez, însă rudele mele se ocupă cu via de dinainte să mă nasc eu (peste 30 ani) și o mai fac și azi.
Îmi amintesc cum, copil fiind, urcam în tandem cu adulții pe dealul unde vița de vie ne aștepta să o tăiem, să o prășim, să o legăm, să o culegem, după caz bineînțeles.Mă leagă amintiri frumoase de aceea perioadă, amintiri de neprețuit și aș vrea să le mai trăiesc măcar o dată.

Sub nici o formă copiii nu erau puși la muncă, pentru că munca la vie nu era de joacă sau de experimentat.Tăiatul, cel puțin nu îl făcea oricine.Trebuia să știi ce să tai și ce să lași ca acel ochi de viță de vie să rodească.
Legatul la fel.Mare grijă să nu se scuture ochii.
Prășitul cred că era cel obositor și cel mai enervant.Bunicii mei nu foloseau absolut deloc erbicid, așa că se dădea cu sapa într-o veselie. (Apropo de sapă:am vrut și eu să fiu harnică într-o pauză de-a lor mei și am luat sapa să tai o buruiană,numai că s-a oprit în degetul mare de la picior.Nu mi-a mai trebuit sapă de atunci.)
Culesul viei cred că îl iubea toată lumea.Bineînțeles, se culegea rodul muncii de 1 an, se făcea mustul care mergea dumnezeiește cu nucile noi cu sare și se lua pauza de la muncitul câmpului.
Era o atmosferă de vis, desprinsă parcă din tablourile lui Grigorescu.Era veselie, toată lumea se cunoștea cu toată lumea și în plus toată lumea putea să dea o mână de ajutor.Ce mare greutate să rupi strugurii și să-i arunci în găleată?  ”Vezi să nu îi scuturi boabele pe jos” ,spunea tata ” și să nu rupi prea tare din coardă.” Și tot așa.Mare grijă avea tata de via sa.
Te-ai fi gândit că după cules îi arunci oricum în butoi?Nu.Butoaiele, din nu știu ce lemn, erau spălate cu mare grijă, opărite și apoi puși strugurii. Se mustuiau, apoi se savura mustul făcut din strugurii din via muncită de mâinile noastre.Mâini zgâriate, uscate, înfrigurate, trudite.Pentru că nu e ușor să muncești via.Era o satisfacție enormă să simți parfumul muncii tale.Să mănânci struguri și să bei un vin natural din producție proprie.Acestă îndeletnicire era exclusiv pentru familie, nu era o afacere, nimeni nu era specialist în viță de vie sau vin, pur și simplu informațiile s-au transmis pe cale orală din moși strămoși și bunicii și părinții mei făceau vin pentru consumul propriu.
 

Cei care au amintiri de genul acesta știu despre ce am scris, cu siguranță au trecut și ei prin aceleași amintiri, știu ce  înseamnă munca câmpului și cum arată un vin și mai ales să îl aprecieze .Pentru ceilalți există supermarketuri, unde pot face cunoștință,de exemplu, cu Beciul Domnesc, cel mai cunoscut vin de la Vincon.
Bineînțeles, ei nu fac vin cum făceau bunicii mei.Ei fac artă din vin.Corelează tipul de sol cu tipul de viță de vie.Administrează 1500 hectare de viță de vie și au oameni care asta fac toată ziua.Gândesc, analizează, visează și pun suflet în struguri, ca din ei să rezulte un vin de calitate.
De asemenea, vinul este păstrat în condiții excelente, în crame care datează din secolul XIV, de pe vremea lui Ștefan cel Mare .
Beciul Domnesc nu ține secrete condițiile de păstrare și are și program de vizitare a cramei și degustare de vinuri, ca să ne convingă de vinul lor.


Vinul era băutura preferată a tatălui meu.

Un comentariu:

Lasă un comentariu