”Nici mantia-mi întunecată,nici
Veștmântu-ndătinat de mare doliu,
Nici furtunosul răsuflării hohot
Nestăpânit,și nici izvorul plin
Al lacrimilor,nici mâhnirea feței
Cu fel și chip de semne-ale durerii
Nu-s în măsură să m-arate lumii
Așa cum sunt.Acestea pot să pară
Fățărnicii ce sunt la îndemâna
Oricărui om.Dar ce e-n minte-ntrece
Tot ce se vede.Celelalte-s doar
Găteli ale durerii și amăgiri. ”
(Hamlet,William Shakespeare)
Hamlet e cartea ce o citesc în prezent,iar când am citit acest pasaj...m-am identificat.S-a spus aici suficient și destul de bine pentru situația mea actuală legată de tatăl meu.
M-am luptat cât am putut eu să demontez mituri ,să sparg controverse legate de doliu și tradiții,să arăt că sufletul și interiorul personal e mai important și mai valoros decât toate hainele negre la un loc .Că pomenirea unei persoane dragi o faci și altfel,personal,intrinsec.Pentru că nu mereu exteriorul arată precum interiorul și e normal să fie așa.
Recunosc:nu am putut,nu am reușit ;lupta mea este și va fi inutilă.De aceea am și renunțat.Ca o lașă am abandonat lupta.
Cât aș vrea să fim mai introvertiți...
Etichete: De dor, Nod'n gât, Oameni, personale