joi, 28 iulie 2016

Doi ochi verzi de mamă

Mamă, ce nostalgie m-a luat când am citit vechile postări. Incredibil sentiment. Am retrăit fiecare cuvânt, frază, fiecare semn de exclamare.
Am retrăit momentele de glorie, de suspans, decepție și bucurie. Am simțit că eu am scris chiar dacă s-a întâmplat în urmă cu mulți ani. M-am simțit ca un actor care își vede filmele la cinematograf sau ca un scriitor care își vede cărțile pe rafturile bibliotecii sale de acasă.
Am surâs discret în colțul gurii și am răsuflat ușurată la gândul că am lăsat și eu ceva în urma mea, ceva de care, cum mai spuneam să am ce povesti nepoților.
Așa că dacă vreți să mai aflați câte ceva din "viața mea literară", accesați arhiva blogului.


M-am simțit ciudat să citesc că la vremea aia nu imi doream copii, acum atârnat de gâtul meu am un copil de toată mândria. A fost ceva neprogramat, da, dar ne-am dorit să îl avem. Și apoi a fost mai ușor decât mă așteptam eu să fie. Adică îmi imaginam tot felul de ciudățenii, că n-o să mai am timp nici să respir. Ei, Dumnezeu nu a fost chiar așa de rău cu mine/noi și ne-a dăruit o fetiță cuminte care a dormit toată noaptea începând cu a2-a lună. (mămicile știu despre ce vorbesc).
N-a fost ușor dar nici greu să cresc un copil (încă îl mai cresc), de fapt n-am crezut că va fi chiar așa... nu ar fi un adjectiv potrivit pentru acestă experiență, de fapt a fost și va fi în continuare o aventură. E ca o excursie în munți. Peisaje frumoase dar periculoase, cu surprize neașteptate.
În primele 30 de secunde când am citit testul cu doha linii roz ca floarea de cireș am fost speriată, apoi conștiința mea m-a liniștit, am devenit zen și mi-am văzut de treabă. Au urmat procedurile clasice.

Eu cred că toată povestea s-a întâmplat cu un scop, s-a întâmplat într-un moment bun, potrivit sau poate chiar...într-un moment în care chiar aveam nevoie. Eu cel puțin. S-au trezit în mine niște realități, niște emoții și mai ales niște puteri pe care nu știam că le am;am devenit super woman, super mom. Și o zic scriu sincer, fără să plutească norișori pufori super albi pe lângă mine și asta nu ar fi neapărat greșit. Însă multă lume nu știe adevărată față a mamelor. Ele nu sunt simple bucătărese sau îngrijitoare, cele-care-șterg-pe-copii-la-fund, vaci cu lapte sau alte apelative. Și până la urmă ce dacă suntem vaci cu lapte? Măcar suntem vaci cu lapte pentru copiii noștri.
Am văzut relații mamă - copil nemaipomenite ;copilul ajuns la vârsta adolescenței sau chiar mai sus își venera mama, o iubea ca pe ochii din cap și erau foarte buni prieteni, nu îi era teamă să îi spună ce gândește, ce simte și mai ales ce își dorește. Asta înseamnă că acea mamă a făcut o treabă bună în creșterea copilului;o metodă de parenting sănătoasă e să îi dai copilului valori sănătoase. Copiii, chiar și la 2,3,4,10,18 ani nu sunt marionetele părinților, au nevoie de autocontrol si autonomie, bineînțeles pe măsura vârstei.

Eu am pornit la drum cu niște principii pe care nu le citisem încă în cărți de parenting :îmi respect copilul, dorințele, nevoile, îl iubesc necondiționat, indiferent ce va alege în viață să facă , indiferent de greșelile pe care le va face, indiferent de orientarea sexuală pe care o va avea, îi respect intimitatea, îi cer ceea ce pot și eu la rândul meu să - i ofer și nu îl subestimez.
Mai târziu am citit și încă citesc cărți de parenting. E o adevărată disciplină.
Și e mai frumos să crești un copil decât... orice altă meserie din lume.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasă un comentariu