Adică starea aia proastă pe care e posibil să o ai după ce naști. Nu intru în detalii prea multe, ideea de bază a acestei postări e să povestesc două cazuri diferite.
Primul, mai dramatic, l-am vazut într-un film,pe vremea când eram in concediu, nu chiar o telenovelă, un fel de beverly hills 90210 mai modern sau Friends dar nu așa comic. Ea, personajul principal, psiholog rămâne însărcinată, însă pentru că se întâmplă să întrețină relatii sexuale cu 2 parteneri la intervale scurte de timp, nu prea știe cine e tatăl. De ce e relevant?
Pentru că decide să rămână singură și să își crească singură copilul.
În timpul acesta tratează o persoană cu probleme psihice, posibil și probleme de personalitate care cu ceva timp în urmă pierduse o sarcină, iar acum credea că acel copil din din burta psiholoagei este copilul ei mort care îi vorbește și o strigă.
Îi află adresa medicului și când burta era destul de avansată să-i spun așa ,o sechestrează, anesteziază și cu temele făcute îi face cezariană. Ok, până aici e forțat subiectul,te gândești că nu e posibil așa ceva, dar hei astea sunt filme, au subiectele îngroșate pentru a scoate în evidență ceva important.
Mai departe decurge totul firesc, ea ajunge la spital, descoperită de un prieten îngrijorat că nu mai răspundea la telefon (prietenii ăștia), individa cu copilul este prinsă. Bun... după o perioadă de refacere etc, evident mamei i se pune în brațe un copil care era al ei, pe care l-a purtat în pântece 9 luni(sau aproape) dar pe care, surprpriză nu îl cunoștea, nu il simțea al ei, pentru că a fost scos abuziv și pentru că nu l-a ținut la piept din secunda următoare, ceea ce se mai și întâmplă în viața reală în cazul cezarienelor (făcute de medici).De accea cezariana nu e văzută cu ochi buni.
Pentru că între timp aflase cine era tatăl copilului, acestuia i-a fost încredințat copilul. Până nu a trecut peste traumă, mama nu a putut să se apropie de copil. Ma bucur pentru că până la urmă mama își construiește o relație cu copilul.
Și chiar nu e ceva neverosimil această întâmplare,femeile care nasc prin cezariană sunt predispuse la depresii pentru că nu au simțit că au participat la nașterea celui mic.
Eu am născut prin cezariană,de fapt,s-a născut ,am simțit că nu am participat,am stat pe un pat și mi s-a adus copilul după 15 min să îl văd.
Și totuși am fost ferită de acea depresie care te face să îți dorești să te arunci de la geam cu tot cu copil în brațe.Nu știu când s-a instalat depresia și nici când a plecat.Am simțit frustrare că nu știam de ce plânge copilul,o fi de foame,de dureri de burtă,nu ea schimbat...habar nu aveam,după care se adăuga lipsa somnului amândurora.
Ce m-a făcut să mă simt utilă și bună ca mamă a fost că doar eu știam ce vrea,învățasem ce îi trebuie și când eu dădeam gol...mă simțeam bine, simțeam că dă rezultate metoda mea,că suntem pe drumul cel bun.
Probabil și sigur cea mai bună soluție să ieși din depresie este în primul rând să ai putere să recunoști asta,să ai susținere din partea apropiaților,să îți dorești să treci peste asta și ceri ajutor specializat.Să nu mai credem noi că ne pricepem la toate,pentru că nu e așa,fiecare e bun la ceva și la altceva.Etichete: Copii și părinți