marți, 9 noiembrie 2010

Când munca nu e şi plăcere

Personal,am întâlnit foarte puţine persoane cărora să li se citească în ochi că-şi iubesc meseria,sau măcar fac asta cu o oarecare plăcere.Şi o exclud pe duduia aia de la o societate financiară care spunea cât de mult îi place acolo că are de toate,de la condiţii de muncă mai mult decât decente,convorbiri telefonice gratuite cu oricine până la comisioane destul de grase.Mi s-a părut totuşi că nu iubeste chiar atât de mult faptul că unele întâlniri pot să eşueze 100%; sau poate chiar era optimistă şi dornică de mulţi bani.

Aş vrea să văd oameni îndrăgostiţi de meseria lor ,de serviciu lor.Să se trezească cu gândul că şi azi vor face ceva pentru cineva,pentru mediu,pentru populaţie,pentru....
Ştiu ,ar fi imposibil asta,pentru că oamenii pot lua decizii greşite care să-i ducă într-o meserie cu care n-au nici un punct comun ,să le displacă ,să o urască.Poate din cauza asta vedem funcţionari publici cărora le e lene să vorbească şi te trimit de la un ghişeu la altul,vânzătoare care te-ar ucide dacă ai îndrăzni să-i ceri informaţii despre ceva anume care intră în atribuţiile ei,şoferi de autobuz care îşi imaginează că sunt la nfs sau..formula 1,profesori care îţi dictează dintr-o carte pe care culmea,o ai şi tu.

E deja clişeu.
Nu vom vedea niciodată toţi oamenii fericiţi că au job-ul potrivit pentru ei,că fac ceea ce ştiu,ce le place.
Păcat că până acum n-am întâlnit astfel de oameni,dar sper să-i întâlnesc mâine şi să fac parte din echipa lor.

Un comentariu:

Lasă un comentariu