Perfect de imperfect

Nu cred în perfecţiune.Probabil nici nu există.Probabil nici Dumnezeu nu este perfect.Pentru că dacă ar fi perfect şi noi am fi perfecţi.Şi nu suntem.Aşa ne-a lăsat.Să ne chinuim să atingem perfecţiunea,să o mimăm,să o stimulăm.

În realitate perfecţiunea nu a binecuvântat pe nimeni.Ea există ca  mit,ca o chestiune pe care probabil unii şi-o doresc,unii nu.Alţii au impresia că au găsit-o.

Şi totuşi cred în lucruri care puse cap la cap dau o combinaţie reuşită.Nu cred în partenerul perfect,dar cred în compatibilităţi,în potriviri,în asemănări.
Nu am căutat niciodată bărbatul/partenerul perfect.Pentru că nu există şi pentru că nu-mi doresc.Nu-mi doresc un bărbat precum aţa; întins şi fără nici un capăt.Nu vreau să ştie totul despre mine fără puţin efort din partea amândurora.
Îmi doresc ca 'bărbatul perfect'  să aibe destul tupeu încât să fie el însuşi indiferent de consecinţe.Să-şi accepte defectele,calităţile.Nu vreau un bărbat pe post de monument,cu care să-mi satisfac poftele fizice,cu care să ies în oraş pentru că "e iubitul meu" ,ci vreau ca El să-mi fie sursă de inspiraţie,îndemnul în viaţă,cel de la care am ce învăţa ,cel care îmi dă fiori ,cel care are mâna 'perfectă' pentru mine.
Şi....ar fi 'perfect' dacă mi-ar spune "iubito" ...

Etichete: