Se poartă turma

Pe mine nu mă interesează aşa numita modă.Pentru că dacă se dă un trend (vai cât urăsc cuvântul ăsta) toată lumea îl va prelua pentru că "aşa e moda" ,chiar dacă îi arată bine sau nu.Şi nu mă refer numai la vestimentaţie.Mai nou se poartă atitudinea de fată rea,sau stilul rock,stilul de fată care ştie să gătească,etc.

Am întâlnit de curând o tanti care îşi dorea pentru casă un obiect legat de fengh-shui,dar nu ştia ce reprezintă fiecare,ce şi cum,dar e cert că îşi dorea ceva care să îi aducă bani.Eu i-am dat umila mea părere zicându-i că arta fengh-shui nu înseamnă să arunci vreun obiect îndreptat spre nu-ştiu-ce punct cardinal sau o regină broască lângă pat ,sperând să-ţi pice banii din cer.A auzit probabil la teveu în timp ce stătea în genunchi şi freca veceurile că se poarta arta fengh-shui şi a zis să fie şi ea "pă trend" şi cu ocazia asta îi aduce niscaiva bănuţi.Căcat !!!Ca să ai bani ori munceşti pe rupte ori furi.Simplu!

Şi mai demult auzisem la o emisiune că nu se mai poartă unghiile pătrate ,ci cele rotunde.La care prezentatoarea zice:"ce bine,că nu puteam deloc să le păstrez pătrate,se rupeau mereu".Idioato,dacă nu funcţiona treaba cu unghiile pătrate de ce nu le ţineai rotunde?Doar ca să fii "pă trend"? Se pare că se poartă şi snobismul.

Sau când a fost nebunia cu sărbătorile.
O fetişcană de vreo 12 ani,împreună cu soră-sa(cred că)umblau după podoabe de pom .Au nimerit la mine la magazin şi a ţinut morţiş să mă întrebe (aia mare) ce culori se poartă anul ăsta.
(Femeie,eşti cretină????Ai tărâţe în cap?Tu îţi faci bradul după cum li se scoală la ăştia din "feişăn" ? )
-Cred că se poartă movul;movul da (aia mică)
Mă rog...eu trebuia să-i îndrug câteva ameţeli...că se poartă culoarea x şi să-i dau culorile la podoabele cele mai scumpe,că de pe urma proştilor tre' să profităm,ce pana/pula mea .Dar !! pentru că nu-mi stă în fire să-l perii pe asta de lângă mine...i-am zis frumos :"ce contează...vă faceţi bradul cum vreţi independent de tendinţe."Şi a luat mov.N-ai cu cine...

Un sfat de la mine:fiţi originali,lăsaţi tendinţele curului cu ideile lor proaste.
Cheers :)

Etichete: