miercuri, 3 februarie 2010

O zi cu doliu (1)

Se întâmpla în vară 2009.15 august mai exact.Era chiar foarte cald.Simţeam cu tricoul meu negru devine un magnet atrăgând razele solare.

A fost o înmormântare tristă.Tristă şi liniştită.Nu a plâns nimeni.Nu a curs nici măcar o lacrimă evadată din ochiul trist care să străbată obrazul înfierbântat de soare.Nimic.Toţi stăteau şi se uitau cum ritualul de înmormântare îşi urmează cursul.Vorbeau între ei despre cum să facă să ajungă repede la locul unde se ţinea pomana.
La biserică văduva chiar zâmbea cu diferite rude,iar când m-a văzut s-a bucurat ,că mă avea pe mine să duc o coroană cu flori până la cimitir.
Pentru mine a fost dureros să văd cum îi pune capcul sicriului,cum îl bate în cuie şi cum aruncă pâmânt peste.E cea mai îngrozitoare imagine.

Aveam un nod în gât,îmi venea să plâng de furie,dar şi de imaginea din faţa ochilor;aveam un chef nebun să ţip la ei,să-i trezesc la realitate "cum puteţi fi aşa nepăsători?".Nici măcar felul tragic în care a murit şi nici chipul desfigurat nu i-a îndurerat,încăt să-şi exteriorizeze durerea şi emoţia.Pe mine da !Şi nici măcăr nu-l cunoşteam bine.Îl văzusem o dată ;era tatăl şefei mele,iar văduva era mama ei;probabil m-au chemat la înmormântare ca să fie lume mai multă şi să ducă cineva coroana aia.
Dar pentru mine a fost trist,chiar şi acum când îmi aduc aminte mă întristez tare,mai ales că am mai trecut prin aşa ceva cu bunicul şi naşa mea de botez.

Am refuzat să merg la faimoasa pomană;îmi era scârbă de oamenii ăştia nepăsători,preocupaţi de lucrurile trupeşti şi de obiceiurile alea fără noimă.

În drum spre casă am cumpărat un buchet de flori galbene pentru mama,era ziua ei;şi am încercat să uit imaginile ce m-au chinuit din după amiaza aia de doliu.

7 comentarii:

  1. trist..eu am mers la foarte multe chestii din astea, pentru ca am pierdut destui oameni dragi:(

    lucrurile astea seaca in tine amar si mult de tot....

    RăspundețiȘtergere
  2. Groaznic. Cred ca nu exista nimic mai cumplit decit despartirea de cineva care a murit - deci o inmormintare. Poate doar inmormintarea cuiva care a fost ucis...

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-adevar trist ....bietul om! Ce-o fi facut el sa merite acea soarta ?!?...si chiar daca ar fi facut ceva urat chiar merita asa ceva ?! nu trebuia neaparat ca cineva sa planga dar macar sa nu se rada,zambeasca...

    Una peste alta - mi-a placut mult de tot felul in care ai scris!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie nu-mi plac inmormantarile si nici pomenile, mi se face greata cand vad toti oamenii aceia care mananca , gandindu-ma cum naiba pot baga ceva in gura fiind la o inmormantare...tocmai au vazut un om mort si ei se gandesc sa manance...mi se pare absurd..

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, normal ca si eu am asistat la cateva inmormantari ale unor persoane apropiate din familie: bunic, strabunica, unchi...E la fel de trist de fiecare data. Imi aduc aminte si acum cum la inmormantarea bunicului meu, acum 11 ani i-am zis mamei in timpul slujbei din biserica, "mama, eu chiar l-am iubit pe bunicu'". Diferenta e ca la noi se plange si se urla. La fiecare inmormantarea bunicului dar si a unchiului, trebuia s-o sedam pe bunica, ca sa nu ne faca si ea o surpriza. Moartea e ceva atat de natural, si totusi atat de infricosator.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am aceeaşi tristeţe în suflet şi privire când întâlnesc astfel de situaţii.

    Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am zis :"nu a plâns nimeni" în ideea că....trebuia să plângă cineva,să se tăvălească pe jos,ci să plângi la moartea cuiva drag e absolut firesc.E imposibil să nu-ţi vină să plângi ,te îndurera măcar faptul că a murit într-un mod tragic (cred că a căzut de la o înălţime considerabilă şi era desfigurat ) ,dar mai ales că îţi era ...rudă şi nici nu era foarte bătrân(pe la vreo 50)

    RăspundețiȘtergere

Lasă un comentariu