Ce frumos ningea! Cu fulgi mari şi rotunzi de parcă erau bomboane cip-cip.Deja vedeam brazi verzi împodobiţi cu zăpadă,formând o imagine cromatică liniştitoare pentru ochi.Verde şi alb.Un alb imaculat care a mai acoperit cât de cât din imaginea tristă a oraşului.
Simţeam miros de lumânări şi portocale exact ca într-o seară liniştită de Ajun.
Vedeam o cameră cu lumină difuză.Auzeam nişte voci calde şi râsete cu poftă.Simţeam o mână caldă şi fină peste a mea.Cafeaua asta avea un gust deosebit.
Mai mereu se întâmplă să ne dorim ceva exact atunci când nu-l mai avem,când nu se poate să-l mai avem.Aşa cum îmi doresc acum să vină primăvara.
Mi-e dor de soare şi iarbă verde.Mi-e dor de plimbări lungi prin parcuri,mi-e dor de apusul ăla de primăvară.
Până atunci să ne bucurăm şi de zăpada asta,să ne strângem frig într-un sac să avem pentru la vară când ne vom topi de cald :))Etichete: De dor, Metafore