A mai trecut un an din viaţă.Şi uite că am ajuns să fac şi eu nişte ani la care se presupune că aş fi ...altfel.Eu nu simt nimic.De fapt simt un gol,o pustietate ,e ca într-un parc solitar unde se strâng nostalgicii. Ziua de 29 ianuarie a trecut destul de repede ,ca un tren printr-o gară prea mică pentru viteza şi importanţa lui.M-am simţit un pic "îmbătrânită" şi gata...s-a dus.
Îmi aduc aminte cu drag de aniversarea trecută ,de 21.Nu,n-am primit cadouri,nicidecum,nu m-am supărat şi nici nu m-a deranjat chestia asta.Dar am fost iubită de cineva care acum nu mai este lângă mine.Şi cel mai rău e că nu mai este lângă mine din cauza unei mari prostii inventate de sufletul şi mintea omului.Dar a fost frumos anul trecut...
E ok la 22,că mă tot întreabă lumea "cum e?cum e?". Mă simt degajată,mai curajoasă,mai sensibilă dar şi mai realistă,mai matură dar şi mai nervoasă,mai acră cum zice cineva,cu planuri pe care TREBUIE să le îndeplinesc la timpul potrivit. Mi-am descoperit calităţi,laturi ascunse,sentimente amorţite şi mi-e bine aşa. Acum încerc pe cât posibil să-mi găsesc o nouă sursă de inspiraţie ,că cea actuală se pierde...