Cu câteva zile în urmă a trecut pe la mine o fostă colegă de liceu cu care am rămas în relaţii bune pentru că şi în liceu eram în relaţii bune.Eram probabil cele mai vesele,cele mai gălăgioase şi mereu puse pe glume.Mai mult ca sigur nici una dintre noi nu-şi definise caracterul,dar hey...eram adolescente de liceu.
Când a plecat de la mine m-am uitat după ea pe geam pentru că ştiam că era venită cu maşina,luându-şi permisul în vară.Nu pot să neg că n-am fost mândră de ea,am fost şi îmi râdea inima de bucurie că simţeam că e (oarecum) împlinită şi fericită.
La ceilalţi foşti colegi,cu care ţin legătura,am remarcat o schimbare mai mică sau mai mare.Probabil se numeşte maturizare sau găsirea personalităţii,a eu-ului.În ceea ce mă priveşte ştiu sigur că e a doua.
Nu zic că nu a fost frumos în liceu,că nu m-am distrat,dar parcă nu eram în totalitate eu,îmi lipsea ceva,dar nu ştiam ce,nu mă simţeam bine în pielea mea.Şi mă bucur într-un fel că s-a terminat că poate altfel nu mă descopeream.Şi vreau în continuare asta,chiar dacă unii mă consideră ciudată,treaba lor !
Trecutul nu putem decât să-l lăsăm în spate şi să luăm ce-i mai frumos din el,indiferent cât de trist ,agitat ori ruşinos ar fi el.
Viitorul...mi-l imaginez diferit de trecut,strâns legat de prezent.Viitorul e...viitor.
