duminică, 21 mai 2017

Festivalul Internațional de Statui Vivante 2017

Doamnelor, domnilor, un eveniment cultural destul de important e pe cale să se producă.Poate ați auzit de statui vivante, sau poate ați și văzut în realitate așa ceva.Recunosc, eu am văzut doar digital.
În realitate, există o un teatru întreg care se ocupă doar cu teatru stradal, pantomimă, expresie corporală.Și e teatru din România.Și are un festival dedicat acestui tip de teatru.
Teatrul Masca din București a fost înființat în 1990 de Anca Dana Florea, regizor și Mihai Mălaimare, actor la Teatrul Național București și până în prezent a obținut numeroase premii, inclusiv Ordinul de ”Merit Cultural” în grad de Ofițer ”în semn de înalta apreciere pentru dăruirea și talentul puse în slujba artei dramatice, impunându-se atât în țară, cât și în străinătate drept un veritabil ambasador al culturii românești.”





Statuia vivantă sau vie, este un actor costumat, machiat și așezat în așa manieră încât să imite o statuie veritabilă. De aici și denumirea de ”statuie vivantă.”
Statuia vivantă este produsul unor elemente atent îmbinate.Așa că fascinația machiajului , costumului antichizat, ca de bronz, fac ca tot ansamblul să spună o poveste, să facă artă, să fie teatru, spectacol.

Este diferit față de teatru clasic, unde actorii se ajută de voce, au replici, dialoghează, se mișcă, au dinamică, muzică, decor, pe când statuile vivante, au marele target de a pune toate aceste elemente în expresia feței, poziția corpului, pe care și-o păstrează cu orele.
Mă gândesc cât de greu este să faci asta.Să stai nemișcat pentru că eu pățesc mereu asta: dacă merg la coafor și îmi spune coafeza să stau nemișcată, ei, atunci mă apucă mâncărimea.Sau când eram la școală, iar în timpul orelor îmi venea să râd de nu-știu-ce, rămâi serios dacă poți.



Așa că, să(-ți) creezi o stare, o atmosferă, o lume, o emoție atunci când în jurul tău se creează alta (și să o și păstrezi), nu e ceva ușor.Poate fi foarte solicitant.
Însă Teatrul Masca ne demonstrează că se poate, nu degeaba Festivalul Internațional de Statui Vivante a ajuns la a VII-a ediție.Anul acesta participă statui din Viena, Olanda și China, alături de 15 statui vivante ale teatrului nostru.
”Nu știu alții cum sunt...” , vorba lui Creangă, însă eu aș și plăti să văd așa ceva;pentru că accesul la festival este gratuit și în aer liber, în parc, în fiecare zi de la ora 16, în trei locații diferite din București.Deschiderea Festivalului, intitulat și Noaptea Statuilor Vivante, va avea loc pe 30 mai la Casa Filipescu-Cesianu, ora 20, și continuă după cum urmează:
         În Parcul Humulești (Ferentari) pe 31mai- 1iunie , și poate și o idee grozavă pentru petrecut ziua copilului.
         În Parcul Crângași (cartier Crângași) pe data de 2-3 iunie 
         În Parc Herăstrău, intrarea din Șoseaua Nordului (Locul de la Roata Mare) pe 4 și 5 iunie.

Mă gândesc serios să-mi sun verișoara din București și să o anunț să pregătească salteaua gonflabilă, o pătură, orice bun de pus sub șale, pentru că îi fac o vizită și să pregătească o salată, o măslină, ceva bun de mâncare.







       

joi, 18 mai 2017

Vreau să fiu educatoare

După o zi plină de culoare cu nisip colorat, pastel cretat, aracet și colaje, ar fi trebuit să dorm și eu ca oamenii și să visez la vacanța la mare.Mai ales că dintr-un articol ce se voia a fi scris în  minute, s-a ajuns la o oră (chiar mai mult), pentru că tot scriu și scriu greșit, mănânc literele, deși eu sunt fan litere.Nu puteam să nu însemn acestă zi, pentru că m-am întâlnit cu educatoarea mea.
Câți copii nu a văzut și educat în 26 de ani?
Câți copii a învățat să țină creionul în mână și să tragă 2 linii?
Câți copii a învățat să se spele corect pe mâini sau să joace ”batistuța fermecată” ?

Mereu am avut o mare admirație pentru educatori, profesori, cadre didactice.Le vedeam/văd ca pe niște monumente de sticlă, fragile dar puternice în același timp, spectaculoase, importante.
Așa or fi !
Așa or fi, însă uneori aceste educatoare sau profesoare te fac să crezi că acestă meserie e o meserie ca oricare alta.Începi la 8 și termini la 12, apoi pui ”șorțul” în cuier, ieși la pauza de țigară, nu investești nimic, iar apoi când ieși pe ușa grădiniței ești altă persoană.Au impresia că, în loc de copii au clienți ca la magazinul din colț, vin și îi cer ceva, le dă și apoi îți continuă liniștite treaba.
Cunosc o astfel de educatoare.Educatoarea copilului meu.Veșnic nu are ce să lucreze cu ei, în afară de colorat o imagine de pe internet, nisip kinetic și plușuri.Pe lângă faptul că imaginația ei tinde spre -∞, la fel și pasiunea ei pentru copii, asta se vede distanța (la propriu) cu care îi îmbrățișează, acestă femeie ocupă imoral un post public.Trebuie declarată incompatibilă cu postul de educatoare.E o problemă ce persistă încă de la începutul anului școlar, și cu toate reclamațiile făcute la director, nimic nu s-a schimbat.

Dar, fosta mea educatoare mi-a înseninat ziua.Bineînțeles, este la pensie, probleme de sănătate cu carul.I-am mărturisit planul meu.Voința mea și țelul în viață de ceva timp.Vreau să fiu educatoare.S-a bucurat și mi-a urat succes.Așa ce am nevoie...și de răbdare și nervi de oțel...

luni, 15 mai 2017

Festivalul Gullliver 2017, Galați

 Mă scuzați, m-am trezit și eu din somn acum și am uitat să vă povestesc despre acestă minunăție de eveniment. FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE ANIMAȚIE GULLIVER !!!

Spectacole pentru copii, animație interactivă, ateliere de creație (gratuite) alături de artist Gina Popa .Anul acesta am prilejul și bucuria de a-i fi colaboratoare.

Aruncați un ochi aici,pe pagina de facebook AVA și  aduceți copiii cu inima deschisă în Grădina Publică din Galați, între 15-20 mai de la ora 18.00, să ne distrăm, să pictăm.

Vă așteptăăămmmm!!!

duminică, 14 mai 2017

Nu știi ce cadou să-i faci copilului de 1 iunie?Îți spun eu!

Nu știi ce cadou să-i faci copilului de 1 iunie? Îți spun eu: cărți !!!
Pentru că niciodată nu-s îndeajuns, demodate, învechite, depășite.Pentru că poți face fericit oricând un om dăruindu-i cărți.E simplu, frumos, calitativ și vei merge la sigur.Pentru că, nu-i așa cine se plictisește vreodată de cărți?

Eu mă topesc ca o înghețată de vanilie și fistic în arșița lui cuptor atunci când copilul meu mă întreabă: ”ce poveste citim în seara asta, mami?”
Și deși, nu mereu am chef sau dispoziție pentru ursuleți prietenoși, șoricei, sirene, olafi,else, iepurași somnoroși, câini curajoși, de explicat de ce plouă, cum de Elsa face gheață și alte enigme, povestea este nelipsită din rutina de seară.Așa că, înainte de a da cu praf magic de adormit (care apropo, funcționează, să știți, e magie curată), citim cărți, una după alta de ne prinde dimineața cu teancul de cărți în pat.
Cititul seara, în pat are farmecul lui.Aproape că asta a formula perfectă pentru un somn bun, pentru îmbunătățirea vocabularului, a dicției și imaginației.Ziua ne păstrăm pentru activități la masă, fișe, colorat, parc, plimbări cu bicicleta, etc.

Pentru mine, darurile în cărți nu sunt ceva nou.Am primit cărți în dar încă din școală și mi-a rămas în cap acestă idee.La orice sfârșit de an școlar, orice fel de concurs, învățătoarea, urmată de mama, îmi făceau cadou cărți.Iar asta e un lucru minunat; mă uit la ele, chiar și acum, și retrăiesc acele momente. Încă e vie cerneala cu care mi-a scris învățătoarea gândurile bune, încă mai am imaginea ei când mi-a dăruit-o, încă mai miroase cartea a tuș, încă le mai răsfoiesc cu plăcere.

Bineînțeles, acum industria cărții este ceva fascinant. Poveștile sunt mult mai empatice, mai distractive, sunt pozitive și amuzante.Sunt ilustrate frumos, chiar foarte frumos, peste așteptări de frumos; există cărți în engleză, la fel de frumos ilustrate și cu povești la fel de amuzante și distractive.Aceste cărți sunt cărți Usborne pentru copii și sunt cărți educative care, pe lângă faptul că aduce beneficiile unei cărți obișnuite, în limba maternă, se exersează limba străină, mult iubita limbă engleză, ceea ce e un plus pentru fixarea cunoștințelor dobândite de la opționalul de limbă străină de la grădi.Printre titluri amintesc: First experiences-going on a plane, moving house, little book of horses and ponies.

Aceste cărți pentru copii Usborne le găsiți la Dwyn shop pe dwyn.ro alături de alte idei minunate pentru pruncii voștri :jucării, însemnând puzzle, glob gonflabil, mașinuțe, proiector cameră imagini spațiale, accesorii pentru bicicletă, set pentru magie, sistem solar fosforescent.Mai spun? Lista e lunnngăăăă. Intrați voi și vedeți.
Nu putea lipsi din categoria -ce-i cumpăr copilului de 1 iunie- și jucării LEGO  cu faimoasele NinjaGo (peste 400 de piese) sau clinica veterinară a Miei, avionul personal și căsuța din junglă.
Prețuri pentru toate buzunarele, plată ramburs, online sau în rate.

Ca să fie cadoul perfect și o zi de 1 iunie memorială, jucați-vă împreună cu aceste jucării.

duminică, 7 mai 2017

De duminică

Iubesc duminicile liniștite, de aproape vară.Când nu e nici prea cald să stai la soare, dar nici umbra nu o cauți insistent ca în arșița verii.Când nu e nici țipenie de om afară, parcă nici copiii nu mai au glas să țipe din știe-ce-motiv .Îmi amintește de vacanțele la bunici când, în mijlocul verii, la prânz toată lumea își lua porția de tăcere.Era o moleșeală apăsătoare, un chin să scoți pe gură 3 cuvinte.

Se aude doar ciripit de păsări și timid o muzică de un gen incert pentru mine, însă nu mă deranjează prea tare.
E ca o încremenire.E o oază de inspirație, un prilej de a visa la vacanță, de a face planuri, de a citi, de a admira florile de pe terasă și de a-ți săruta bărbatul de lângă tine, dacă îl ai.Dacă nu, asculți melodia aceasta:

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Lasă-l să fie

Știi că umblă vorba aia că îți dorești mai mereu ceva ce nu ai, iar când îl obții nu-ți mai place, nu-l mai vrei?
Când ai părul întins îl vrei creț, când îl ai creț, îl vrei intins; când ești brunetă vrei să fii blondă și invers, și când ai copil mic vrei să fie mai repede mare, când e mare off, vrei să fie iar mic.
De foarte puține ori am simțit că nu îmi aparțin, excluzând perioada adolescenței, când nimic nu-mi plăcea, între timp am învățat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și pentru ceea ce sunt.

Dacă la partea cu calități, defecte, plusuri, minusuri sunt convinsă că aproape toată lumea a experimentat cel puțin o dată în viață nemulțumirea față de ceea ce i s-a dat de sus (mare lucru să te placi 100%, e minunat și sănătos), la capitolul copii, eu mă declar îngrozită de ceea ce unii părinți ar dori să le insufle copiilor termenul de autonomie.De la a-i pune pantalonii, a-i sufla mucii, a-l urca pe topogan în condițiile în care, slavă cerului, poate, nu înțeleg de ce dorești să faci asta în locul lui.Că până la urmă îi faci un rău dacă stai să te gândești.Pe moment câștigi 3 minute în plus, 3 minute pe care la vei pierde cu altă ocazie.

De asta am zis că atunci când ai copilul mic îți dorești să se facă mare mai repede, să se încalțe și să mănânce singur, să își pună mâncare singur în farfurie și să meargă singur la baie.Va face și toate astea dar doar atunci când nu-i vei mai spune: ”tu ești mic și nu poți să ajungi la bec să-l aprinzi.” Adică ”tu ești prost, stai jos, ai 4.”Dă-i un scaun să se urce pe el, ajută-l să fie mare, nu face lucruri în locul lui.Lasă-l să gândească.

Va fi mare, desigur că va fi mare, dar a fi mare nu înseamnă doar o vârstă în buletin, înseamnă să nu-ți mai arate mami cum să te joci, nu-ți va mai ridica chiloții din vine și nu te va mai duce cu bombonica, când tu deja te gândești la lucruri serioase și știi să construiești fraze întregi.

Dacă vrei să fie mare, lasă-l să fie mare.Dă-i ocazia să fie mare.
Lasă-l să fie !!!!

miercuri, 26 aprilie 2017

De ce îmi dai dacă nu îți cer?

Când mă gândesc la cele  mai mari ”belele” pe care ți le pot face prietenii, apropiații, oamenii în general mă gândesc la trădare, minciună , dezinteres, incorectitudine și multe altele.Te poți gândi că a ți-a făcut sau zis ceva greșit din diverse motive, că ați avut un conflict și fiecare a zis ce l-a dus capul, că nu te sună, că nu-i pasă de tine, că te bârfește, că nu are cuvinte de laudă despre tine sau despre o altă persoană.Toate astea te pot răni și te afectează pe termen.Te face să devii neîncrezător în oameni, să crezi că toți sunt la fel de răi și meschini, că în orice moment te poate împușca în spate când te întorci să-i torni cafea în ceașcă.
Până la urmă toate astea lasă un semn în tine, în felul cum interacționezi cu alți oameni, felul cum privești lucrurile, situațiile încurcate. Toate astea le pot pricepe și rumega liniștită și în voie, ceea ce nu înțeleg eu de ce oamenii dau sfaturi gratuite, care nici măcar nu le sunt cerute, sfaturi care mai sunt și cretine pe deasupra, cu care vine și îți cotropește viața.

Pot să accept un sfat de genul: ” vezi că îți put picioarele.” Bine, mulțumesc, mă duc să mă spăl.
”Vezi că angajează contabil la firma x ,du-te și tu că dă salariul mare.” Ok, o să mă gândesc la asta.
”Ciorba ta nu are gust deloc, mai fă-i ceva.”
Milioane de exemple pot da.Milioane de variante care să fie ok și să nu simți că îți invadează teritoriul personal, și toate astea de la persoane apropiate care te cunosc pe tine și pe familia ta, știu cine ești și ce îți dorești de la viață.Ce nu voi accepta vreodată sunt sfaturi de la no name-uri, care habar n-au despre mine, despre visurile mele.Persoane gen vecina de lângă, o amică pe care o vezi prin parc de câteva ori pe săptămână, să îți spună să nu mai faci copii că uite ce greu se cresc, ce să le faci, să îi tot plimbi din casă în casă?
Păi, da bine, vin eu la tine să-ți cer borș și zahăr cu împrumutul sau te întreb cât e ceasul?

luni, 24 aprilie 2017

Cum am descoperit licoarea lui Bacchus

wikipedia.ro
Cum am descoperit vinul? E cam profundă întrebarea, mai ales că eu nu sunt o fană a băuturilor alcoolice.Dar din când în când mai servesc bere blondă și vin roșu.Dacă de bere îmi amintesc veșnic cumpărată din magazin, despre vin mai am altfel de amintiri.Aproape am văzut toate procedeele de fabricare a vinului încă din bob de strugure, ba nu, încă din lăstaul de vie.
Am crescut cu acestă îndeletnicire a părinților, a bunicilor de a îngriji via.Vârsta mea nu aș fi în stare s-o menționez, însă rudele mele se ocupă cu via de dinainte să mă nasc eu (peste 30 ani) și o mai fac și azi.
Îmi amintesc cum, copil fiind, urcam în tandem cu adulții pe dealul unde vița de vie ne aștepta să o tăiem, să o prășim, să o legăm, să o culegem, după caz bineînțeles.Mă leagă amintiri frumoase de aceea perioadă, amintiri de neprețuit și aș vrea să le mai trăiesc măcar o dată.

Sub nici o formă copiii nu erau puși la muncă, pentru că munca la vie nu era de joacă sau de experimentat.Tăiatul, cel puțin nu îl făcea oricine.Trebuia să știi ce să tai și ce să lași ca acel ochi de viță de vie să rodească.
Legatul la fel.Mare grijă să nu se scuture ochii.
Prășitul cred că era cel obositor și cel mai enervant.Bunicii mei nu foloseau absolut deloc erbicid, așa că se dădea cu sapa într-o veselie. (Apropo de sapă:am vrut și eu să fiu harnică într-o pauză de-a lor mei și am luat sapa să tai o buruiană,numai că s-a oprit în degetul mare de la picior.Nu mi-a mai trebuit sapă de atunci.)
Culesul viei cred că îl iubea toată lumea.Bineînțeles, se culegea rodul muncii de 1 an, se făcea mustul care mergea dumnezeiește cu nucile noi cu sare și se lua pauza de la muncitul câmpului.
Era o atmosferă de vis, desprinsă parcă din tablourile lui Grigorescu.Era veselie, toată lumea se cunoștea cu toată lumea și în plus toată lumea putea să dea o mână de ajutor.Ce mare greutate să rupi strugurii și să-i arunci în găleată?  ”Vezi să nu îi scuturi boabele pe jos” ,spunea tata ” și să nu rupi prea tare din coardă.” Și tot așa.Mare grijă avea tata de via sa.
Te-ai fi gândit că după cules îi arunci oricum în butoi?Nu.Butoaiele, din nu știu ce lemn, erau spălate cu mare grijă, opărite și apoi puși strugurii. Se mustuiau, apoi se savura mustul făcut din strugurii din via muncită de mâinile noastre.Mâini zgâriate, uscate, înfrigurate, trudite.Pentru că nu e ușor să muncești via.Era o satisfacție enormă să simți parfumul muncii tale.Să mănânci struguri și să bei un vin natural din producție proprie.Acestă îndeletnicire era exclusiv pentru familie, nu era o afacere, nimeni nu era specialist în viță de vie sau vin, pur și simplu informațiile s-au transmis pe cale orală din moși strămoși și bunicii și părinții mei făceau vin pentru consumul propriu.
 

Cei care au amintiri de genul acesta știu despre ce am scris, cu siguranță au trecut și ei prin aceleași amintiri, știu ce  înseamnă munca câmpului și cum arată un vin și mai ales să îl aprecieze .Pentru ceilalți există supermarketuri, unde pot face cunoștință,de exemplu, cu Beciul Domnesc, cel mai cunoscut vin de la Vincon.
Bineînțeles, ei nu fac vin cum făceau bunicii mei.Ei fac artă din vin.Corelează tipul de sol cu tipul de viță de vie.Administrează 1500 hectare de viță de vie și au oameni care asta fac toată ziua.Gândesc, analizează, visează și pun suflet în struguri, ca din ei să rezulte un vin de calitate.
De asemenea, vinul este păstrat în condiții excelente, în crame care datează din secolul XIV, de pe vremea lui Ștefan cel Mare .
Beciul Domnesc nu ține secrete condițiile de păstrare și are și program de vizitare a cramei și degustare de vinuri, ca să ne convingă de vinul lor.


Vinul era băutura preferată a tatălui meu.

joi, 20 aprilie 2017

Decembrie în aprilie




Hristos a înviat.
 Paranteză:Am putea la fel de bine să ne urăm ”Crăciun fericit”, să ne punem șoșoni de lână, să bem vin  fiert și să ne uităm la ”singur acasă.”
Și ne aruncăm ochii  în calendar ,abia ce a trecut Paștele și visam cu ochii deschiși la mini-vacanța de 1 mai sau mai grav la vacanța la mare cu cortul.Iar acum a venit iarna cu a ei ninsoare să ne strice planurile.
Ha, să îl pomenim pe cel care a inventat centrala de apartament, termopanul și plapuma, că zău ,e o atmosferă de decembrie. Am închis paranteza.

Cred că Paștele de anul acesta a fost unul dintre cel mai pașnic, cuminte, luminat, înmiresmat Paște de care am avut parte, exceptând bineînțeles persoanele lipsă aferente.Doi bărbați importanți am și eu în viața asta și amândoi au lipsit.Amândoi de nevoie și siliți de împrejurări.
Și da, această doamnă cu ochii verzi, care în acest moment își bea cea de-a doua cafea zilnică, a făcut de voie cozonac cu nucă,rahat și cacao.N-a făcut curățenie generală așa cum scrie în manual, doar o curățenie minimalistă aferentă weekendului, a vopsit ouă (de găină), iar copilul le-a spoit cu ceva tempera.Să fie, domnule.

Vreme așa nebună în aprilie n-am mai văzut de când eram în școala generală.Era 1 aprilie și când m-am trezit dimineața să mă duc la școală, șoc și groază era zăpadă, tată,nu lapoviță. Câțiva cm de zăpadă pufoasă, umedă, de alb imaculat.Evident, mama mi-a dat bocancii și gecoiul de iarnă grea.Ce-i drept a fost bine puțin timp, 4 ore mai târziu era primăvară în toată regula.Și cine a fost ”cel mai prost din curtea școlii” cu ditamai geaca, iar ceilalți cu gecuțe din denim, cine mamă, cine?

Doresc să menționez că această fotografie este făcută personal, din bucătăria proprie; evident este realizată din interior, afară bate vântul prea tare ca să deschid geamul.



sâmbătă, 8 aprilie 2017

Dor de tata

Tatăl meu ura mâncarea de cartofi.La o farfurie cu astfel de mâncare bea 1 litru de apă.Să se ducă din gât.
La fel am făcut și eu ieri.
Mi-e dor de tine,tată.

marți, 21 martie 2017

Pasiunile mele

Conform DEX (pasiune=s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; manifestare, exteriorizare a unui astfel de sentiment. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. ◊ Ceea ce constituie obiectul, cauza unui astfel de sentiment. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare. 4. Compoziție muzicală bazată pe narațiunea evanghelică a patimilor Mântuitorului), ceea ce ar urma n-ar fi chiar pasiunile mele în adevăratul sens al cuvântului,însă sunt niște lucruri pe care le-am descoperit în timp la mine,mi le-am cultivat,le-am crescut,le-am udat bine bine și au răsărit timid,aproape pe nesimțite.

Așadar:

  • mirosul și gustul de cafea.
  • cărți și biblioteci
  • povești de viață ,bibliografii
  • flori
  • drame (mi se par fascinante)
  • marea și farmecul ei (vacanțele în general)
  • terase și iarbă verde sub tălpi
  • muzică în surdină
  • natură și liberate
Nu sunt chiar niște pasiuni,nu-i așa?Însă cred că pasiunile sunt cele care ne definesc și ne alcătuiesc întregul,ne pune literă mare la început  și punct la sfârșit de propoziție.

luni, 20 martie 2017

Când ești mamă și vrei să nu o iei razna

Deunăzi,îmi povestea cineva, o persoană cu care avea o întâlnire , nu o va mai onora cu prezența pentru că...o doare burta.
Nimic de condamnat ,nu? De câte ori nu te-a durut capul și n-ai avut chef de serviciu sau de dus gunoiul,de strâns masa sau chiar coborâtul până la chioșcul din colț după țigări?
De câte ori n-am zis: ”hai că fac mâine curat ,că azi mă doare spatele să mai stau aplecat/ă.”

Și de câte ori nu am lăsat ca durerea adevărată și neadevărată să pună stăpânire pe viețile noastre?
Îmi amintesc că eram prin clasa a 4-a și n-am avut chef de școală.Da da,n-aveam chef de școală,nu mă durea nimic.M-am rugat de mama foarte frumos să o convingă pe doamna să mă treacă motivat.M-a ascultat mama și ne-am dus împreună la școală ,culmea,să mă învoiască. (Pe vremea aia,telefoanele mobile nu existau nici în faza de proiect.)

Și uite așa ,doamna asta minunată ,nu a putut să-și onoreze întâlnirea din cauza unei dureri.Și persoana respectivă cu care îmi povestea zice că e necăsătorită și nu are copii.Păi da,nu știe cum e să te trezești de 5 milioane de ori pe noapte, să-ți scoți cheful de la naftalină și să liniștești o persoană care nu știe nici cum îl cheamă,darămite să spună ce îl doare.

Norocoasa,am zis eu cu voce tare.

Apoi m-am gândit.Nu neapărat că ce aș fi grăit ar fi avut sens 100 % ,însă un sâmbure de adevăr tot a existat .
sursa https://www.facebook.com/logopedMariaPetrea/
Și m-am gândit.Mi s-au derulat toate în cap toate momentele  ,clipele în care adultul din mine a trebuit să facă pe adultul.Câte stări de neliniște,câte momente de cumpănă,câte nopți nedormite și altele pe jumătate dormite ,câte dureri știute și neștiute am avut ,câte dumicate de mâncare duse nemestecate sau înghițite pe fugă,câte oase netrosnite am avut.Și câte și mai câte...

Nu zic că să fii căsătorită /mamă e foarte greu.Dar e ...puțin greu.Nu ești mereu fresh și la 4 ace,mereu odihnit și mâncat,mereu distrat și scos în lume.Mereu ai câte ceva de făcut,mereu ți se pare că a trecut așa repede ziua și ție tot nu ți-a ajuns.
Uneori e atât de greu că vrei o pauză și zici: ”vreau să am 5 ani.”Ca să te joci o zi întreagă în loc să distrezi tu pe altul,sau vrei să te dea cineva în leagăn ,nu să dai tu pe cineva,sau să fii cărat în cârcă ,să te îmbrace altul,mâncare să îți fie servită la nas,să nu ai treabă cu alarma,cu bani,facturi,job,poliție.
Dar nu poți. PENTRU CĂ EȘTI ADULT.Și când ești adult ai tu grijă de alții.Și dacă ești mamă...te-ai aranjat pe viață.

Hai să aveți o zi și o noapte minunată. (Citând clasici în viață.)



vineri, 10 martie 2017

Cum m-am apucat de citit



foto,proprietate personală


Cum m-am apucat de citit? Citind.
Când eram eu de vârsta fiică-mii (5 ani) ,nu aveam biblioteca pe care o are ea acum.Singurele cărți pe care le avea mama în bibliotecă erau acele cărți cu opere obligatorii în școală.
Nu știu dacă existau pe piață cărțile care sunt acum,colorate,cartonate,pozitive,vesele,animate,sau doar nu-și permiteau părinții să ni le cumpere.
Cert este că mama îmi cumpăra cărți la sfârșit de an școlar,la fel și învățătoarea .La vreun concurs organizat de școală ,primeam cărți în dar.Și îmi plăcea acest lucru,deși nu le devoram.Le răsfoiam,le admiram,aveam grijă de ele dar nu (cred) le-am citit pe toate.Unele dintre ele sunt SF,altele ghicitori,basme populare,volume de poezii,Eminescu,”Din lumea celor care nu cuvântă”.
Mama avea acest obicei de a nota data la care le primeam,zicea ea ”ca amintire” .
Mie mi se părea demodat acest lucru,însă acum țin în mână o carte primită ca premiu ,în clasa a doua în 97.


Și dacă e să amintesc de un moment,de acel click care m-a făcut să mă apuc de citit, deși nu am citit constant,a fost clasa a 5-a sau a 6-a,când diriginta ,profesoară de franceză,ne recomanda Jules Verne.De fapt,aproape ne obliga să citim Jules Verne,ca apoi la ora de diriginție să discutăm cartea.
Așadar ,aș putea zice că m-am apucat de citit datorită dirigintei și lui Jules Verne cu cartea ”Căpitan la 15 ani” și deși nu am rămas fanul lui,țin minte cum m-a captat acestă carte și m-a făcut să o citesc cu nesaț ,stând cu sufletul la gură.
Nu realizez dacă atunci am înțeles ceva din acestă carte,însă eram uimită cum un copil de 15 ani e capabil să treacă prin atâtea aventuri și să scape cu viață,mai mult, să ajungă conducător.

De atunci am luat-o ușurel ,am devenit fan al cărților de beletristică dar și a cărților pentru copii.Citesc carte clasică ,pe hârtie sau e-book,dau bani sau fac rate pentru cărți.Am mers la lansări de carte,am stat la coadă pentru autograf și poză cu autorul și visez la o bibliotecă mare cât un perete.
Pe măsură ce citesc,îmi doresc să citesc mai mult,să aflu mai multe,să visez mai mult.

”Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov"