miercuri, 26 aprilie 2017

De ce îmi dai dacă nu îți cer?

Când mă gândesc la cele  mai mari ”belele” pe care ți le pot face prietenii, apropiații, oamenii în general mă gândesc la trădare, minciună , dezinteres, incorectitudine și multe altele.Te poți gândi că a ți-a făcut sau zis ceva greșit din diverse motive, că ați avut un conflict și fiecare a zis ce l-a dus capul, că nu te sună, că nu-i pasă de tine, că te bârfește, că nu are cuvinte de laudă despre tine sau despre o altă persoană.Toate astea te pot răni și te afectează pe termen.Te face să devii neîncrezător în oameni, să crezi că toți sunt la fel de răi și meschini, că în orice moment te poate împușca în spate când te întorci să-i torni cafea în ceașcă.
Până la urmă toate astea lasă un semn în tine, în felul cum interacționezi cu alți oameni, felul cum privești lucrurile, situațiile încurcate. Toate astea le pot pricepe și rumega liniștită și în voie, ceea ce nu înțeleg eu de ce oamenii dau sfaturi gratuite, care nici măcar nu le sunt cerute, sfaturi care mai sunt și cretine pe deasupra, cu care vine și îți cotropește viața.

Pot să accept un sfat de genul: ” vezi că îți put picioarele.” Bine, mulțumesc, mă duc să mă spăl.
”Vezi că angajează contabil la firma x ,du-te și tu că dă salariul mare.” Ok, o să mă gândesc la asta.
”Ciorba ta nu are gust deloc, mai fă-i ceva.”
Milioane de exemple pot da.Milioane de variante care să fie ok și să nu simți că îți invadează teritoriul personal, și toate astea de la persoane apropiate care te cunosc pe tine și pe familia ta, știu cine ești și ce îți dorești de la viață.Ce nu voi accepta vreodată sunt sfaturi de la no name-uri, care habar n-au despre mine, despre visurile mele.Persoane gen vecina de lângă, o amică pe care o vezi prin parc de câteva ori pe săptămână, să îți spună să nu mai faci copii că uite ce greu se cresc, ce să le faci, să îi tot plimbi din casă în casă?
Păi, da bine, vin eu la tine să-ți cer borș și zahăr cu împrumutul sau te întreb cât e ceasul?

luni, 24 aprilie 2017

Cum am descoperit licoarea lui Bacchus

wikipedia.ro
Cum am descoperit vinul? E cam profundă întrebarea, mai ales că eu nu sunt o fană a băuturilor alcoolice.Dar din când în când mai servesc bere blondă și vin roșu.Dacă de bere îmi amintesc veșnic cumpărată din magazin, despre vin mai am altfel de amintiri.Aproape am văzut toate procedeele de fabricare a vinului încă din bob de strugure, ba nu, încă din lăstaul de vie.
Am crescut cu acestă îndeletnicire a părinților, a bunicilor de a îngriji via.Vârsta mea nu aș fi în stare s-o menționez, însă rudele mele se ocupă cu via de dinainte să mă nasc eu (peste 30 ani) și o mai fac și azi.
Îmi amintesc cum, copil fiind, urcam în tandem cu adulții pe dealul unde vița de vie ne aștepta să o tăiem, să o prășim, să o legăm, să o culegem, după caz bineînțeles.Mă leagă amintiri frumoase de aceea perioadă, amintiri de neprețuit și aș vrea să le mai trăiesc măcar o dată.

Sub nici o formă copiii nu erau puși la muncă, pentru că munca la vie nu era de joacă sau de experimentat.Tăiatul, cel puțin nu îl făcea oricine.Trebuia să știi ce să tai și ce să lași ca acel ochi de viță de vie să rodească.
Legatul la fel.Mare grijă să nu se scuture ochii.
Prășitul cred că era cel obositor și cel mai enervant.Bunicii mei nu foloseau absolut deloc erbicid, așa că se dădea cu sapa într-o veselie. (Apropo de sapă:am vrut și eu să fiu harnică într-o pauză de-a lor mei și am luat sapa să tai o buruiană,numai că s-a oprit în degetul mare de la picior.Nu mi-a mai trebuit sapă de atunci.)
Culesul viei cred că îl iubea toată lumea.Bineînțeles, se culegea rodul muncii de 1 an, se făcea mustul care mergea dumnezeiește cu nucile noi cu sare și se lua pauza de la muncitul câmpului.
Era o atmosferă de vis, desprinsă parcă din tablourile lui Grigorescu.Era veselie, toată lumea se cunoștea cu toată lumea și în plus toată lumea putea să dea o mână de ajutor.Ce mare greutate să rupi strugurii și să-i arunci în găleată?  ”Vezi să nu îi scuturi boabele pe jos” ,spunea tata ” și să nu rupi prea tare din coardă.” Și tot așa.Mare grijă avea tata de via sa.
Te-ai fi gândit că după cules îi arunci oricum în butoi?Nu.Butoaiele, din nu știu ce lemn, erau spălate cu mare grijă, opărite și apoi puși strugurii. Se mustuiau, apoi se savura mustul făcut din strugurii din via muncită de mâinile noastre.Mâini zgâriate, uscate, înfrigurate, trudite.Pentru că nu e ușor să muncești via.Era o satisfacție enormă să simți parfumul muncii tale.Să mănânci struguri și să bei un vin natural din producție proprie.Acestă îndeletnicire era exclusiv pentru familie, nu era o afacere, nimeni nu era specialist în viță de vie sau vin, pur și simplu informațiile s-au transmis pe cale orală din moși strămoși și bunicii și părinții mei făceau vin pentru consumul propriu.
 

Cei care au amintiri de genul acesta știu despre ce am scris, cu siguranță au trecut și ei prin aceleași amintiri, știu ce  înseamnă munca câmpului și cum arată un vin și mai ales să îl aprecieze .Pentru ceilalți există supermarketuri, unde pot face cunoștință,de exemplu, cu Beciul Domnesc, cel mai cunoscut vin de la Vincon.
Bineînțeles, ei nu fac vin cum făceau bunicii mei.Ei fac artă din vin.Corelează tipul de sol cu tipul de viță de vie.Administrează 1500 hectare de viță de vie și au oameni care asta fac toată ziua.Gândesc, analizează, visează și pun suflet în struguri, ca din ei să rezulte un vin de calitate.
De asemenea, vinul este păstrat în condiții excelente, în crame care datează din secolul XIV, de pe vremea lui Ștefan cel Mare .
Beciul Domnesc nu ține secrete condițiile de păstrare și are și program de vizitare a cramei și degustare de vinuri, ca să ne convingă de vinul lor.


Vinul era băutura preferată a tatălui meu.

joi, 20 aprilie 2017

Decembrie în aprilie




Hristos a înviat.
 Paranteză:Am putea la fel de bine să ne urăm ”Crăciun fericit”, să ne punem șoșoni de lână, să bem vin  fiert și să ne uităm la ”singur acasă.”
Și ne aruncăm ochii  în calendar ,abia ce a trecut Paștele și visam cu ochii deschiși la mini-vacanța de 1 mai sau mai grav la vacanța la mare cu cortul.Iar acum a venit iarna cu a ei ninsoare să ne strice planurile.
Ha, să îl pomenim pe cel care a inventat centrala de apartament, termopanul și plapuma, că zău ,e o atmosferă de decembrie. Am închis paranteza.

Cred că Paștele de anul acesta a fost unul dintre cel mai pașnic, cuminte, luminat, înmiresmat Paște de care am avut parte, exceptând bineînțeles persoanele lipsă aferente.Doi bărbați importanți am și eu în viața asta și amândoi au lipsit.Amândoi de nevoie și siliți de împrejurări.
Și da, această doamnă cu ochii verzi, care în acest moment își bea cea de-a doua cafea zilnică, a făcut de voie cozonac cu nucă,rahat și cacao.N-a făcut curățenie generală așa cum scrie în manual, doar o curățenie minimalistă aferentă weekendului, a vopsit ouă (de găină), iar copilul le-a spoit cu ceva tempera.Să fie, domnule.

Vreme așa nebună în aprilie n-am mai văzut de când eram în școala generală.Era 1 aprilie și când m-am trezit dimineața să mă duc la școală, șoc și groază era zăpadă, tată,nu lapoviță. Câțiva cm de zăpadă pufoasă, umedă, de alb imaculat.Evident, mama mi-a dat bocancii și gecoiul de iarnă grea.Ce-i drept a fost bine puțin timp, 4 ore mai târziu era primăvară în toată regula.Și cine a fost ”cel mai prost din curtea școlii” cu ditamai geaca, iar ceilalți cu gecuțe din denim, cine mamă, cine?

Doresc să menționez că această fotografie este făcută personal, din bucătăria proprie; evident este realizată din interior, afară bate vântul prea tare ca să deschid geamul.



sâmbătă, 8 aprilie 2017

Dor de tata

Tatăl meu ura mâncarea de cartofi.La o farfurie cu astfel de mâncare bea 1 litru de apă.Să se ducă din gât.
La fel am făcut și eu ieri.
Mi-e dor de tine,tată.

marți, 21 martie 2017

Pasiunile mele

Conform DEX (pasiune=s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; manifestare, exteriorizare a unui astfel de sentiment. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. ◊ Ceea ce constituie obiectul, cauza unui astfel de sentiment. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare. 4. Compoziție muzicală bazată pe narațiunea evanghelică a patimilor Mântuitorului), ceea ce ar urma n-ar fi chiar pasiunile mele în adevăratul sens al cuvântului,însă sunt niște lucruri pe care le-am descoperit în timp la mine,mi le-am cultivat,le-am crescut,le-am udat bine bine și au răsărit timid,aproape pe nesimțite.

Așadar:

  • mirosul și gustul de cafea.
  • cărți și biblioteci
  • povești de viață ,bibliografii
  • flori
  • drame (mi se par fascinante)
  • marea și farmecul ei (vacanțele în general)
  • terase și iarbă verde sub tălpi
  • muzică în surdină
  • natură și liberate
Nu sunt chiar niște pasiuni,nu-i așa?Însă cred că pasiunile sunt cele care ne definesc și ne alcătuiesc întregul,ne pune literă mare la început  și punct la sfârșit de propoziție.

luni, 20 martie 2017

Când ești mamă și vrei să nu o iei razna

Deunăzi,îmi povestea cineva, o persoană cu care avea o întâlnire , nu o va mai onora cu prezența pentru că...o doare burta.
Nimic de condamnat ,nu? De câte ori nu te-a durut capul și n-ai avut chef de serviciu sau de dus gunoiul,de strâns masa sau chiar coborâtul până la chioșcul din colț după țigări?
De câte ori n-am zis: ”hai că fac mâine curat ,că azi mă doare spatele să mai stau aplecat/ă.”

Și de câte ori nu am lăsat ca durerea adevărată și neadevărată să pună stăpânire pe viețile noastre?
Îmi amintesc că eram prin clasa a 4-a și n-am avut chef de școală.Da da,n-aveam chef de școală,nu mă durea nimic.M-am rugat de mama foarte frumos să o convingă pe doamna să mă treacă motivat.M-a ascultat mama și ne-am dus împreună la școală ,culmea,să mă învoiască. (Pe vremea aia,telefoanele mobile nu existau nici în faza de proiect.)

Și uite așa ,doamna asta minunată ,nu a putut să-și onoreze întâlnirea din cauza unei dureri.Și persoana respectivă cu care îmi povestea zice că e necăsătorită și nu are copii.Păi da,nu știe cum e să te trezești de 5 milioane de ori pe noapte, să-ți scoți cheful de la naftalină și să liniștești o persoană care nu știe nici cum îl cheamă,darămite să spună ce îl doare.

Norocoasa,am zis eu cu voce tare.

Apoi m-am gândit.Nu neapărat că ce aș fi grăit ar fi avut sens 100 % ,însă un sâmbure de adevăr tot a existat .
sursa https://www.facebook.com/logopedMariaPetrea/
Și m-am gândit.Mi s-au derulat toate în cap toate momentele  ,clipele în care adultul din mine a trebuit să facă pe adultul.Câte stări de neliniște,câte momente de cumpănă,câte nopți nedormite și altele pe jumătate dormite ,câte dureri știute și neștiute am avut ,câte dumicate de mâncare duse nemestecate sau înghițite pe fugă,câte oase netrosnite am avut.Și câte și mai câte...

Nu zic că să fii căsătorită /mamă e foarte greu.Dar e ...puțin greu.Nu ești mereu fresh și la 4 ace,mereu odihnit și mâncat,mereu distrat și scos în lume.Mereu ai câte ceva de făcut,mereu ți se pare că a trecut așa repede ziua și ție tot nu ți-a ajuns.
Uneori e atât de greu că vrei o pauză și zici: ”vreau să am 5 ani.”Ca să te joci o zi întreagă în loc să distrezi tu pe altul,sau vrei să te dea cineva în leagăn ,nu să dai tu pe cineva,sau să fii cărat în cârcă ,să te îmbrace altul,mâncare să îți fie servită la nas,să nu ai treabă cu alarma,cu bani,facturi,job,poliție.
Dar nu poți. PENTRU CĂ EȘTI ADULT.Și când ești adult ai tu grijă de alții.Și dacă ești mamă...te-ai aranjat pe viață.

Hai să aveți o zi și o noapte minunată. (Citând clasici în viață.)



vineri, 10 martie 2017

Cum m-am apucat de citit



foto,proprietate personală


Cum m-am apucat de citit? Citind.
Când eram eu de vârsta fiică-mii (5 ani) ,nu aveam biblioteca pe care o are ea acum.Singurele cărți pe care le avea mama în bibliotecă erau acele cărți cu opere obligatorii în școală.
Nu știu dacă existau pe piață cărțile care sunt acum,colorate,cartonate,pozitive,vesele,animate,sau doar nu-și permiteau părinții să ni le cumpere.
Cert este că mama îmi cumpăra cărți la sfârșit de an școlar,la fel și învățătoarea .La vreun concurs organizat de școală ,primeam cărți în dar.Și îmi plăcea acest lucru,deși nu le devoram.Le răsfoiam,le admiram,aveam grijă de ele dar nu (cred) le-am citit pe toate.Unele dintre ele sunt SF,altele ghicitori,basme populare,volume de poezii,Eminescu,”Din lumea celor care nu cuvântă”.
Mama avea acest obicei de a nota data la care le primeam,zicea ea ”ca amintire” .
Mie mi se părea demodat acest lucru,însă acum țin în mână o carte primită ca premiu ,în clasa a doua în 97.


Și dacă e să amintesc de un moment,de acel click care m-a făcut să mă apuc de citit, deși nu am citit constant,a fost clasa a 5-a sau a 6-a,când diriginta ,profesoară de franceză,ne recomanda Jules Verne.De fapt,aproape ne obliga să citim Jules Verne,ca apoi la ora de diriginție să discutăm cartea.
Așadar ,aș putea zice că m-am apucat de citit datorită dirigintei și lui Jules Verne cu cartea ”Căpitan la 15 ani” și deși nu am rămas fanul lui,țin minte cum m-a captat acestă carte și m-a făcut să o citesc cu nesaț ,stând cu sufletul la gură.
Nu realizez dacă atunci am înțeles ceva din acestă carte,însă eram uimită cum un copil de 15 ani e capabil să treacă prin atâtea aventuri și să scape cu viață,mai mult, să ajungă conducător.

De atunci am luat-o ușurel ,am devenit fan al cărților de beletristică dar și a cărților pentru copii.Citesc carte clasică ,pe hârtie sau e-book,dau bani sau fac rate pentru cărți.Am mers la lansări de carte,am stat la coadă pentru autograf și poză cu autorul și visez la o bibliotecă mare cât un perete.
Pe măsură ce citesc,îmi doresc să citesc mai mult,să aflu mai multe,să visez mai mult.

”Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov"

Spring Superblog 2017

Cam târziu m-am trezit și eu,a fost o iarnă grea și friguroasă,dar importamt e că s-a întâmplat până la urmă.

Așadar anunț pe toată lumea că fata cu ochi verzi s-a înscris la Superblog 2017,în varianta spring !!!!

miercuri, 15 februarie 2017

Ai auzit de blogal initiative?

Lume, lume, cititori, bloggeri sau blogări în devenire, vreau să vă prezint o metodă de a vă motiva a scrie articole, advertoriale. Adică scris contra beneficii sau puncte.
Cochetez și eu cu blogspot de ceva timp...nu sunt eu o mare scriitoare, nu curge inspirația râuri, nu am articole virale, cred chiar că nici cititori nu prea mai am de când am schimbat adresa url a blogului.

În fine...blogalinitiative.ro este o platformă mai mult decât potrivită pentru a vă demonstra calitățile de scriitor.
Imi place foarte mult platforma pentru că e destul de prietenoasă cu bloggerii, are campanii diverse iar orice articol înscris(cu respectarea unor detalii) primește puncte, pe care le schimbi în premii. Fiecare premiu are un anumit "preț", însă vei licita pentru ele.
Bineînțeles, un juriu decide cine sunt câștigătorii, iar premiile constau în bani, excursii, gadgeturi, invitații la concerte, vouchere. In cei 6 ani de existență, blogal initiative a oferit premii în valoare de peste 200.000 €.

Pe mine mă motivează. Mă face să îmi pun mintea la contribuție, să gândesc, să caut o modalitate de a pune în scris gânduri și idei și să rezulte ceva bun, de calitate.
Nu am câștigat nici un premiu până acum, mă refer la "premiul cel mare"  sau printre primii 3,dar am câștigat un premiu de consolare, o carte "Lumea după google" - Alexandru Mironov, iar până acum am strâns 93 puncte.

Intrați și citiți regulamentul și vedeți campaniile, nu e ceva imposibil, mai ales că nu se cer nu-stiu-cate-linkuri spre ceva anume, sau 5 cuvinte cheie.
Se presupune că scrieți din pasiune, cu drag și în cunoștință de cauză. În concluzie aveți nevoie și să valorificați scrisul intr-un fel, iar intre noi fie vorba, premiile sunt chiar grozave.

Spor la scris.

vineri, 10 februarie 2017

Îndemnul meu pentru femei

Dacă e să am vreun lucru din viața sau din lumea asta de care să fiu mândră,aș spune fără să mă gândesc prea mult: omul de lângă mine,bărbatul meu,soț de 5 ani și copilul pe care îl am cu el.Și da,în ordinea asta.Mai întâi l-am avut pe el și apoi am vrut să fac copil cu el.

Nu știu...eu zic că e mai mult decît noroc.Noroc ai când te duci la asociație să duci apometrele ,peste program,dar totuși casiera te primește,chiar și cu un zâmbet frumos.Noroc e când locul tău de parcare e gol,noroc e când mai găsești 80 bani prin buzunare pentru o pâine.
Când ai o viață bună cu bărbatul tău nu e noroc.E o ecuație pe care dacă știi să o rezolvi ,vei afla de ce ai nevoie ca să fii fericită.

Nu voi filozofa despre relații fericite,căsnicii fără certuri,despre orgasme explozitoare,despre odihnă veșnică și butoie cu miere.Vreau să filozofez despre o relație sănătoasă.
Da,într-o relație sănătoasă există și ceartă.Dar nu țipete și urlete constante.
Chiar dacă ești într-o relație cu cineva,ai voie și e normal să discuți și cu alte persoane în afară de partener.E chiar indicat.
Într-o relație armonioasă e bine să aduci acuze dacă ai dovezi.
Într-o relație sănătoasă nu e ok să ți se interzică ceva.Să te rujezi,să te parfumezi,să fii acuzată că prea te-ai coafat pentru o plimbare în parc cu copilul.
E nociv să fii cu o persoană care îți interzice să faci ceva sau să nu faci ceva,să fii jignită,să fii acuzată că înșeli (pe nedrept).

Fetelor,femeilor,unde vă este demnitatea,respectul de sine,iubirea?Nu acceptați batjocura pentru nimic în lume.Nu trăiți în teroare.Deloc,niciodată,nici măcar o singură dată.

Aș fi vrut să dezvolt mai mult,însă aș fi prea subiectivă (deși nu e corectă expresia asta).Văd situația asta în apropierea mea și mă simt atât de tristă că nu pot scoate pe cine din prăpastia asta...


Probabil nu dau nici o lecție,dar am vrut să consemnez asta aici,azi,9 februarie 2017...

miercuri, 8 februarie 2017

Sfat medical pediatric prin telefon

Cine s-ar fi gândit că poți,în ziua de azi să ceri un sfat medical pediatric prin telefon? 
Cine are copii,știe despre ce vorbesc.Iar dacă e primul copil,sau chiar și al doilea,pentru că nu toți copiii sunt la fel,chiar dacă sunt ai noștri,frica de a nu-i pune viața în pericol pentru un lucru mărunt îți poate afecta starea de bine.

Îmi amintesc că am trecut printr-o fază asemănătoare,de aproape că nu dormeam noaptea,gândindu-mă dacă nu cumva i-am pus viața în pericol copilului meu.Căzuse din pat,era clar că nu avea nimic vizibil la nivelul capului,în afara faptului că se speriase și plângeam amândoi de spaimă.Până am ajuns la medic ,îmi făcusem un milion de gânduri și idei,scenarii posibile și imposibile.
Sincer,la secția urgențe nu m-am gândit.În primul rând ,pentru că acolo tratează mamele și copiii cu spatele,îngreunând rapiditatea consultației și apoi că unii medici au așa...un dar de a te face să te simți ca o mamă denaturată.Că e îmbrăcat prea gros,sau că e prea subțire;că acasă precis e prea frig de a răcit la așa o vârstă fragedă,că de ce l-ai născut prin cezariană,etc. (Am relatat o experiență personală adevărată,asta nu înseamnă că așa e la toate secțiile de primiri urgențe.)

Nu aș vrea să se înțeleagă că,noi mamele ,nu acceptăm sfaturi provenite de la medici autorizați,avizați,în favoarea mămicilor cu normă întreagă de pe facebook.Greșit.Vrem sfaturi bune,corecte,dar cu blândețe date.Cu tâlc și bunăvoință,nu cu ton răstit și superior.
Eu nu fac ce citesc pe forumurile de mămici,e de ajuns să citești o idee ca să-ți încolțească alta în cap.Cred că din cauza asta multe mame nu ajung la medic când trebuie,de frica lor,iar altele...well... probabil din frica de a nu-l răni pe copil.

Și pentru că la primiri urgențe pediatrice ,a celor 12 spitale pediatrice,aproximativ 550.000 de copii anual,10 % sunt urgențe medicale,a luat ființă Peditel-1791,sfat medical pediatric prin telefon ,non stop,apel gratuit.Un serviciu care funcționează de 3 ani și a ajutat peste 40.000 de părinți cu sfaturi ,ajungându-se totodată la scăderea cu 10% a numărul prezentărilor la primiri urgențe.

De ce am ales să scriu despre Peditel?Pentru că este un ONG ,care pe lângă faptul că face o treabă minunată pentru părinți și copii,implicit pentru medicii și spitalele din România,este competitor în CAMPIONATUL DE BINE ,care se desfășoară pe perioada 6 decembrie 2016-15 februarie 2017,competiție organizată de Bursa Binelui.Pentru cine nu știe ,Bursa Binelui este singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru o cauză. Toate plățile sunt 100% securizate și intră sub incidența legilor transferurilor bancare, platforma stimulând astfel plățile electronice cu cardul. Bursa Binelui este dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlătesc.ro.
Primele 3 proiecte ,care vor strânge cele mai multe donații ,vor câștiga dublarea sumelor atrase din donații de către organizațiile participante în Campionat, în limita a 5000 de euro.

Peditel și-a setat suma target de 700.000 lei din care vor asigura timp de 12 luni ,in regim de non stop,sfaturi medicale pedriatice pentru 70.000 de copii la nivel național.
Așa că puteți dona pentru Peditel 1791,dacă v-am convins că merită donația voastră,însă mai sunt și alte proiecte care merită atenția voastră,sunt 42 ,iar aici aveți lista .cu ceilalți participanți.

Până donați și citiți ce face mai exact Peditel,salvați numărul 1791 în telefon și apelați în caz de nevoie.
Îi urez mult succes.




luni, 6 februarie 2017

Ziua în care am fost mândră de orașul și de țara mea

Sincer,nu mă așteptam la asemenea protest,de o asemenea amploare.Nu mă așteptam la așa ceva de la România,de la Galați.
Știu sigur că acest oraș are oameni de calitate,însă nu credeam că vom fi în stare să ne strângem atâția și să strigăm :”jos ordonanța.”
S-a protestat pașnic,lumea a fost civilizată,nu se împingea nimeni,nu se arunca cu nimic.Au fost mulți tineri,iar asta m-a bucurat enorm.

M-am bucurat sincer când am văzut lumea ieșită în stradă ca să-și arate nemulțumirea.M-am simțit bine pentru că deși,Galațiul este un oraș roșu,s-au strâns oameni de calitate care să condamne furtul legal și grațierea cu dedicație.

Am ieșit la proteste,singură sau însoțită de fiica-mea.Nu de fiecare dată ,ci la 4 din 6.
Majoritatea prietenilor mei sunt ba plecați,ba nepăsători,ba amatori de like-uri și atât,ba fani ai psd-ului,mama a mai stat cu copilul meu,tata nu mai e ,iar soțul e plecat pentru un viitor mai bun.Aici nu se poate.Dar sper să se poată.

Vă spun sincer că am avut lacrimi în ochi și pielea de găină atunci când se striga la unison ”ieșiți din casă ,dacă vă pasă.”

Am ieșit pentru că îmi pasă.Am ieșit pentru că m-am săturat de aberațiile lor,de înșelăciunile lor și de minciunile lor.Mi se pare imoral ca o persoană urmărită penal,condamnată chiar și cu suspendare ,cu cazier,să poată ocupa o funcție publică,să fie ministru,să fie premier,vreodată în viața asta.
Este inadmisibil să fie dată ,sau gândită doar,o lege ,un OUG care să scoată penalii lor din închisori.
Nu grațierii.Nu penalilor la guvernare.Asta a cerut strada.



Nu mai vrem să fim proștii lor.
Nu mai vrem să ni se calce demnitatea în picioare.
Nu vrem să  murim în spitale din cauza mizeriei,a gândacilor,a incompetenței și a nepăsării.
Nu mai vrem să fim furați și mințiți.
Vrem să trăim decent ,normal,civilizat.

Și vom protesta până ce această OUG va fi anulată,iar apoi guvernul își va da demisia.
Sunt mândră de țara și orașul meu !!!!



Fotografiile îmi aparțin.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Când cineva recunoaște o balerină de la distanță

Da,fiică-mea,nu eu.Merge la cursuri de balet de două ori pe săptămână și să fie vreo 3 luni de când face asta.
Cum e ? Ea zice că e frumos,doar numai eu știu cum trag de ea să ajungem la timp,să fie odihnită înainte,hrănită și îmbrăcată corespunzător.Cum am dezvoltat și citit povești despre balerine și câte apropo-uri i-am aruncat foarte multă vreme.Cum și acum îi prezint partea frumoasă a baletului când ea zice că nu mai vrea să meargă ,a mia oară,dar apoi zice că a fost tare frumos și bine ,și că mai mergem.

Aseară,când ieșeam de la balet,vine hotărâtă spre ea o doamnă,să fi avut vreo 60 de ani și o întreabă dacă a fost la dansuri.Evident,da,zicem noi.(și eram oarecum îndepărtate de sala de curs,nu eram în ușă) .Și tot începea să ne povestească despre nepoțica ei,că și ea făcea dansuri dar acum are teste și nu mai merge la dansuri,că are multe teme.Eu tot dădeam să plec dar ea ținea mâna întinsă ca o barieră și iar povestea.
Doamne,cum dârdâiam,era delicioasă,avea drăgan de nepoată-sa,era clar,dar maică ,îmi înghețase fățuca.
Politicos i-am răspuns la întrebări dar scurt și ”la revedere”.